Angajați de la mai multe instituții se apucă de numărat pisicile sălbatice
Scopul acțiunii este acela de a analiza cât mai corect evoluția speciei de la un an la altul.
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani (APM) va derula, în perioada aprilie-mai 2024, acțiunea anuală de evaluare a efectivelor de pisică sălbatică (Felis silvestris), specie strict protejată de interes comunitar.
Evaluarea se va face în cele 19 fonduri cinegetice de pe teritoriul județului Botoșani de către gestionarii acestor fonduri, separat sau împreună cu reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Botoșani, unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice, proprietari de terenuri, reprezentanți ai unităților de cercetare şi învățământ în domeniul cinegetic sau al biodiversității, ONG-uri și custozi.
Scopul acestei acţiuni este de a realiza o estimare cât mai corectă a evoluţiei, de la un an la altul, a populaţiei de pisică sălbatică de pe teritoriul judeţului, potrivit comunicatului de presă transmis de APM.
Este interzisă capturarea şi uciderea exemplarelor aflate în mediul lor natural, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere sau de odihnă, deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor luate din natură.
În cazul în care sunt semnalate pagube, în special asupra culturilor agricole şi animalelor domestice, sau se semnalează un pericol pentru sănătatea şi securitatea populaţiei, autoritatea centrală pentru protecţia mediului poate acorda derogări gestionarilor fondurilor de vânătoare pentru capturarea pisicilor sălbatice, cu avizul prealabil al Academiei Române.
Ing. Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM Botosani
„Rezultatele acțiunilor de evaluare vor fi integrate într-un studiu de estimare a efectivelor la nivel național și de determinare a nivelului maxim de intervenție în aceste populații. Programul acţiunilor pentru evaluarea speciei pisică sălbatică va fi publicat pe site-ul APM Botoşani în perioada următoare.”
La acţiunea de evaluare din anul 2023, pe teritoriul judeţului Botoşani au fost inventariate 146 exemplare de pisică sălbatică, în creștere față de anul 2022, aflate în nouă fonduri de vânătoare.
(Foto: Parcul Național Retezat)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024