Andreea Bălan și actorul din Botoșani, George Burcea, s-au cununat în secret, deși evenimentul era programat la sfârșitul acestei luni.
Artista și partenerul ei de viață au ajuns astfel ceva mai devreme la Starea Civilă, deși au spus public că se vor cununa civil la sfârșitul lunii august, cu două săptămâni înainte de cununia religioasă, dar și de botezul fetiței lor.
„O să facem și cununia civilă, care va avea loc cu două săptămâni înainte, și apoi, pe 15 septembrie, vom face și botezul, și nunta”, a declarat Andreea, confoorm fanatik, zilele trecute.
Andreea a postat pe contul de socializare o imagine, alături de un mesaj lăsa loc de interpretări. „Oare ce credeti ca se intampla azi?”. Machiată profesional și cu un look elegant, demn de un așa eveniment, vedeta radiază de fericire. Fanii au felicitat-o și i-au urat Casă de Piatră.
Cei doi s-au căsătorit civil sâmbătă, 10 august, iar nași le-au fost Aurelian Temișan și soția lui, Monica Davidescu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024