Astfel de acțiuni vor continua pe străzile municipiului.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au acționat în parcările prevăzute cu parcometre pentru identificarea autoturismelor fără tichet de parcare sau cu tichet, dar cu termenul expirat, fiind aplicat un număr de 7 de sancțiuni potrivit prevederilor Hotărârii de Consiliul Local. nr. 292/2017 - Regulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani. Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului.nr. 195/2002 au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, faptele săvârșite fiind stânjenirea circulației prin parcarea neregulamentară sau blocarea căii de acces.
De asemenea, misiunile polițiștilor locali s-au desfășurat cu precădere în zonele intens circulate Pietonal Unirii, parcuri, piețe, dar și Centru Istoric și au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale în vederea asigurării unui climat social civilizat, de asemenea pentru prevenirea unor situații neplăcute, au fost monitorizate zonele frecventate de persoane fără adăpost, cu scopul de a-I determina să se prezinte la Centrul de noapte.
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024
Joker: Delir în doi la Happy Cinema Botoșani - PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
De ce să alegi un kit de manichiură pentru unghii perfecte acasă?
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024