Un nou proiect de lege aflat la promulgare aduce amenzi usturătoare pentru cei care stau la bloc.
Mai concret, pentru cei care fac modificări în apartamente. Acest subiect este mai amplu abordat în noul act normativ care vine cu noi reguli şi care va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Dacă până acum primeai amendă doar pentru lipsa autorizaţiei de construcţie, acum, lucrurile se vor schimba.
Potrivit legislaţiei, modificările care necesită o autorizaţie trebuie comunicate asociaţiei. Nu este necesară o aprobare din partea asociaţiei, dar aceasta trebuie anunţată în cazul în care faceţi schimbări care necesită o autorizaţie de construcţie.
„Orice modificare a proprietăţii individuale care necesită emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, se aduce la cunoştinţa asociaţiei pentru înscrierea în jurnalul evenimentelor din cartea tehnică a construcţiei, prin depunerea în copie a actelor de autorizare, a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi a planurilor din proiectul tehnic”, prevede noua lege.
Potrivit Bugetul, proprietarii au obligaţia de a comunica asociației și organului fiscal local orice schimbare a suprafeței construite sau utile, în cel mult 30 de zile de la încheierea lucrărilor. Nerespectarea acestei obligații va atrage, potrivit proiectului, o amendă de la 200 la 1.000 de lei, chestiune neprecizată până acum în vechea lege.
Mai mult, cei care vor pune în pericol integritatea structurală a condomniului sau a altor apartamente, să zicem, sau care vor afecta buna funcționare a instalațiilor aferente acestora vor risca amenzi între 500 și 3.000 de lei.
De asemenea, modificarea aspectului proprietății comune de către proprietari, precum și a elementelor constructive ale condomniului fără respectarea noii legi se va sancționa cu amenzi între 5.000 și 10.000 de lei (amenzile sunt de două ori mai mari ca acum). E vorba, mai exact, de nerespectarea obligației de a obține acordul membrilor din asociație și, mai ales, dacă e cazul, de acordul proprietarilor afectați.
„Modificările constructive şi utilizarea în alte scopuri a unor părţi sau elemente de construcţie ale condominiului, precum şi amplasarea de mijloace publicitare pe faţada şi/sau pe terasa/învelitoarea imobilului, suspendarea de stâlpi, pereţi, scări interioare şi altele asemenea, se fac numai cu acordul a două treimi din proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari, al tuturor proprietarilor direct afectaţi, şi pe baza autorizaţiei de construire, cu respectarea legislaţiei în vigoare”, scrie, mai exact, în noua reglementare.
(Sursa foto: Botoşani, on line)
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024