Important pentru toți părinții care își transportă copiii cu mașina.
Potrivit Codului rutier, conducătorii auto care transportă copii trebuie să se asigure că aceștia poartă centură de siguranță sau, dacă sunt mai mici, că stau într-un scaun special pentru copii, altfel riscă amenzi usturătoare.
După cum este prevăzut în Codul Rutier, șoferii sunt obligați ca în momentul în care transportă copii, aceștia să poarte centura de siguranță, iar dacă sunt mai mici, scaunul special să fie instalat. În caz contrar, acești șoferi se pot alege cu o amendă de câteva sute de lei.
Recent, Poliția Română a lansat o campanie de informare și prevenire cu privire la utilizarea sistemelor de siguranță pentru copii, având în vedere că numai anul trecut, aproximativ 2.000 de copii au victimele accidentelor rutiere.
Mai multe reguli se aplică, potrivit Codului Rutier, atunci când transporți unul sau mai mulți copii. Șoferii sunt obligați ca pe toată durata conducerii autoturismului, copiii să poarte centura de siguranță, sau transportați în scaune speciale pentru copii care sunt omologate.
În cazul mașinilor care nu sunt prevăzute cu sisteme de siguranță, șoferilor le este interzis transportul copiilor cu vârsta de până la trei ani, excepție făcând mijloacele de transport în comun, precum și taxiurile. Copiii cu vârsta de peste trei ani cu o înălțime de peste un metru și jumătate, pot fi transportați doar în autovehicule care sunt prevăzute cu sisteme de siguranță, însă nu pot ocupa locul din față al autovehiculului.
Copiii care au o înălțime de până la 135 de centimetri pot fi transportați doar dacă sunt fixați în scaunele speciale pentru copii care trebuie instalat în autovehicul, potrivit regulamentului de aplicare a Codului Rutier. În cazul minorilor cu înălțimea peste 135 de centimetri, aceștia pot fi transportați doar purtând centura de siguranță cu condiția ca aceasta să nu treacă peste gâtul sau fața copilului.
De obicei, scaunele pentru copii trebuie instalate pe bancheta din spate a mașinii. Singura situație în care scaunul pentru copii poate fi instalat pe locul din față este aceea când acesta este orientat în direcția opusă sensului de mers, precum și mașina să fie prevăzută cu sistem airbag frontal în dreptul pasagerului din dreapta șoferului.
Pentru șoferii care nu respectă aceste reguli de transport al minorilor, se vor aplica amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei. De asemenea, acești șoferi vor primi și trei puncte de penalizare pentru nerespectarea condițiilor de transport al copiilor, conform playtech.ro.
Dorinel și-a desființat un jucător după remiza cu FC-ul: A jucat foarte, foarte slab
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
La Suceava e revoluție după schimbarea primarului cu 5 mandate, două șefe date deja afară
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Ce bine că vin alegerile! CNAIR construiește un pod nou peste Siret în locul celui de 91 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
”Ciobi” a văzut un 11 metru cu Oțelul: A fost călcat de adversar
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024