În jur de 200 de persoane au protestat luni, 22 mai 2023, în Piața Revoluției.
Protestatarii s-au adunat în zona ghetourilor din Parcul Tineretului, iar mai apoi, în jurul orei 12:00, au ajuns în Piața Revoluției. Aici și-au strigat nemulțumirea timp de 40 de minute.
Manifestarea a fost supravegheată de polițiști și jandarmi.
Nu au lipsit nici amenzile, la protestul de luni fiind acordate trei sancțiuni.
„La protestul din data de 22 mai 2023 au fost aplicate 3 amenzi, din care 1 în valoare de 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, precum și 2 în valoare de 200 de lei fiecare pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”
Dan Izotov, purtător de cuvânt Inspectoratul Județean de Jandarmi.
Romii de la Botoșani au mai organizat o manifestare asemănătoare și în data de 9 mai 2023.
Atunci s-au aplicat 12 amenzi contravenționale în valoare totală de 6.400 de lei.
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024