Faptul că legislația în vigoare este extrem de permisivă cu indivizii care pot provoca tragedii și distruge familii întregi, face ca astfel de exemple să devină parcă o obișnuință în trafic.
De exemplu, în zorii zilei de duminică, pe la ora 4:00, personajul B.C. de 32 de ani, din comuna Ungureni, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN29, pe raza comunei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, faţă de conducătorul auto s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale, conform OUG 195/2002, cu amendă în cuantum de 1.305 lei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024