Peripețiile la revelionul organizat de Primăria Botoșani au început înainte de pana de curent din timpul recitalului susținut de Ami. Show-ul nopții dintre ani l-a început Fly Project, care și-a terminat reprezentația într-un mod cel puțin ciudat.
După ce și-au amânat intrarea pe scenă pe motiv că nu a sosit încă viceprimarul Cosmin Andrei, coordonatorul evenimentului, pentru a se răzgândi după vreo cinci minute, cei doi componenți ai trupei și-au început spectacolul.
În Piața Revoluției erau la ora 21:00 în jurul la o sută de oameni, însă pe măsura interpretării unor single-uri precum ”Toca, toca”, ”Goodbye”, ”Mandala”, spectatorii s-au tot adunat.
În ciuda eforturilor făcute de solistul vocal Tudor Ionescu, publicul a părut însă neașteptat de plictisit.
Astfel, după vreo 40 de minute, vocalistul a părăsit scena fără să își ia rămas bun în vreun fel de la spectatori, în locul său rămânând Dan Deneș la un laptop și cele două dansatoare.
Au abandonat melodiile care au consacrat trupa și au trecut la repertoriul internațional, ajungând astfel la Bon Jovi.
În timp ce colegii săi încercau să continue spectacolul, Tudor Ionescu s-a dus în spatele scenei, unde a început să își butoneze telefonul.
A purtat chiar și o convorbire, după care și-a aprins și o țigară.
DJ-ul de la Fly Project și cele două dansatoare au mai stat pe scenă preț de aproximativ cinci minute, după care au plecat la rândul lor.
În scurt timp, în locul lor au urcat botoșănenii de la The Brothers.
Fly Project este o trupă românească înființată în 2005, dar care a ajuns să aibă succes mai mare în străinătate.
De exemplu, single-ul ”Toca-Toca” a ajuns pe prima poziție în topurile din Rusia, Italia, Ucraina, Grecia, Bulgaria, Moldova, Turcia, Serbia s.a. și în primele în țări ca Franța, Belgia și Spania.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024