Se spune că civilizaţia este un proces prin care învăţăm să fim mai buni. Doar că, atunci când suntem buni, ne raportăm în primul rând la confortul nostru, la câștigul propriu și prea puțin sau deloc la nevoințele aproapelui nostru.
Dacă privim civilizaţia ca pe un mod de a trăi, ca pe o atitudine de respect faţă de toţi oamenii, atunci probabil că și calitatea vieții ar fi la un nivel acceptabil.
Numeroase reacții au apărut în spațiul public după ce austriacul Martin Fraisl (27 de ani) a vorbit despre perioada petrecută (2018-2019) la FC Botoșani.
”Am stat un an ca și cum aș fi fost în carantină. Stăteam la hotel și doar jucam fotbal. Orașul era urât! Dar pe de altă parte mi-am dat seama de cât de bine ne e în Austria sau Germania”, a spus Martin Fraisl.
Are sau nu dreptate austriacul rămâne la analiza și conștiința fiecăruia în parte. Și a autorităților deopotrivă. Pentru că un oraș este urât sau frumos în funcție de oamenii săi. Și aici vorbim, de bună seamă, tot despre civilizație.
Perioada de izolare din starea de urgență a trecut. Ne amintim de imaginile triste cu străzi goale, din orașul pustiu. Parcuri închise, mașini încremenite în parcări, seri și nopți fără zgomot. Da, un oraș liniștit, curat, primitor chiar.
(Orașul Botoșani în stare de urgență, foto Facebook)
Cluburile cu muzică asurzitoare până târziu în noapte, freamătul de mașini și drifturile din marile și micile intersecții, cu distracții zgomotoase și pe alocuri ilegale, toate au dispărut ca prin minune în cele două luni de izolare.
Și tot ca prin minune au apărut din nou…
După starea de alertă, orașul a reintrat în ”normal”. Botoșănenii se plâng din nou de cluburile gălăgioase, de mizeria de prin parcuri, de pe trotuare, de coșuri de gunoi distruse.
”Ne-am relaxat și ne-am reluat vechile obiceiuri. Ce frumos și curat era orașul în starea de urgență! Acum am intrat în cea de nesimțire civică maximă”, scrie o botoșăneancă, postând drept dovadă și imagini ”proaspete” din oraș.
Nici florile nu au scăpat. Plantate nu de mult, au rezistat doar cât a durat perioada de izolare. ”Se fură cu nesimțire flori în parcul Junior!”, scrie o altă botoșăneancă:
Desigur, orașul Botoșani este frumos. Chiar spectaculos. Noaptea. Când fântânile arteziene funcționează și spectacolul se vede din aer. Construim decoruri și ne mândrim. Ziua, însă, imaginea este dezolantă. Fântânile arteziene din parc au secat, spectacolul a dispărut.
”Din aer pare spectaculos, de la sol e o alta perspectivă. Sunt curioasă ce au testat aseară: drona, arteziana sau nocturna?”, scrie aceeași botoșăneancă, după ce a mers în parc impresionată de fotografiile care alergau fericite în like și share pe întreg Facebook-ul.
Pentru că, scrie mai departe botoșăneanca, ”astăzi era soare și cald, dar nicio arteziană de nicaieri nu funcționa. Probabil au un senzor care declanșează pornirea doar când plouă sau e înnorat”.
În zona cluburilor din Botoșani, viața de noapte a reînceput. Muzică la maximum, întreceri și vijelioase curse cu mașini, tineri gălăgioși și… niciun polițist sau jandarm prin preajmă.
”Polițiștii vin numai dacă-i sun, mi-au cerut să fac reclamație. Toate funcționează anapoda în lumea asta, nimeni nu vrea să-și facă treaba decât dacă cineva reclamă, altfel de ce să vină milițienii seară de seară aici, văzând că cineva deranjează populația?”, se întreabă revoltat un botoșănean.
Muzica asurzitoare din difuzoare, scârțâitul nervos al roților, întrecerile cu mașini pe străzile din preajma școlilor, până spre miezul nopții. Este un alt spectacol nocturn pe care, însă, nimeni nu îl filmează. Nici măcar cu drona. Din cauză că lipsesc, oare, jocurile de lumini? Sau artezienele?
”Dacă suni la poliție, îți răspunde unul plictisit, te chestionează, apoi, întinzându-se, ca trezit dintr-un vis frumos, îți promite că va trimite un echipaj de va găsi unul liber. Și uite așa te amăgești că cineva are grijă de liniștea ta”, mai spune botoșăneanul.
La 30 de ani de la „revoluție” nu ne mai miră nimic, nici lipsa de reacție a autorităților, nici negrija oficialităților pentru patrimoniul destinat dezvoltării.
Civilizația nu este un dat, ci o datorie. Pentru că nu ești doar beneficiar, ci și participant activ la binele public. Însă, atunci când strădania principală oamenilor civilizați devine aceea de paznic al bunului public, înseamnă că cineva în Cetate nu își face treaba.
(Foto: Facebook)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024