Trăim vremuri în care guvernanții par să-și fi propus să premieze ineficiența la locul de muncă. Instituțiile publice, sau majoritatea dintre ele, au ajuns să ofere salarii și de trei ori mai mari decât poate susține mediul privat.
Iar majorările salariale nu țin cont și de activitatea desfășurată de bugetarii care se bucură de ele și care să se reflecte în creșterea nivelului de trai al cetățeanului.
Iată un nou exemplu de încurajare a inactivității prin ceea ce se întâmplă la Zona Metropolitamă Botoșani părăsită de două primării deja și cu o a treia pe picior de plecare.
Fără nici un proiect concret realizat, angajații de la Zona Metropolitană au cerut salarii cu 36% mai mari față de anul trecut.
La ședința Consiliului de Administrație, primarul Cătălin Flutur nu a participat. L-a desemnat pentru asta pe Cosmin Andrei, unul dintre viceprimari.
Salariile angajaților de la Zona Metropolitană au fost majorate rapid, prin ridicări de mâine ferme și fără nici o luare de cuvânt.
Astfel, dacă în anul 2017 fondul de salarii a fost de 287.598 lei, media salarială netă fiind de 2.498 lei, în 2018 fondul de salarii va ajunge la 392.214 lei, cu un salariu mediu net de 3.371 lei.
Cel mai mare salariu îl va avea Florin Egner, directorul ZM care este remunerat la nivelul unui viceprimar, respectiv 15.200 lei brut, 8.890 lei net. Un expert în management proiecte va avea o leafă de 11.200 de lei brut, ceea ce înseamnă 6.550 lei în mână, iar contabilul va câștiga 5.300 de lei net, la un salariu de 9.125 pe cartea de muncă.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Lupta partidului AUR împotriva consecințelor acțiunilor oamenilor politici din Romania
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
O nouă avertizare meteo: COD GALBEN prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024