Noaptea de sâmbătă spre duminică va rămâne cu siguranță una de neuitat pentru un tânăr de 20 de ani. Și asta din cauza isprăvilor pe care a reușit să le facă în doar câteva zeci de minute.
Pe la ora 3:00, poliţiştii din Flămânzi au identificat în trafic un tânăr de 20 ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Principală din satul Chițoveni.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie.
Totodată, tânărul a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,34mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002.
Așadar, a condus beat și fără permis.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024