O face pentru că urmează o nouă campanie electorală. Pentru că PNL a intrat în linie dreaptă în tot ceea ce înseamnă pregătirile pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
Următoarea perioadă urmează să fie una extrem de aglomerată din punct de vedere politic, iar prima acțiune de amploare este programată pentru finele acestei săptămâni.
”Pe 6 noiembrie, orele 17:00 avem un miting de susținere al candidaților la București unde vom participa și noi cu 250 de persoane, la acest miting va fi prezent pe lângă toți membrii de partid, inclusiv premierul Dacian Cioloș”
Costel Șoptică, prim vicepreședinte PNL Botoșani
De asemenea, în perioada 9 – 11 noiembrie 20 de primari botoșăneni vor face o deplasare la Bruxelles, tematica fiind privitoare la accesarea fondurilor europene pe diferite axe de dezvoltare, dar și accesarea unor bani direct de la Comunitatea Europeană.
”Nu în ultimul rând, pe data de 19 noiembrie probabil la orele 10:00 vom avea o lansare a candidaților la Botoșani, la Casa Sindicatelor, la care va fi prezentă și doamna președintă a PNL, Alina Gorghiu alături de alți invitați”
Costel Șoptică, prim vicepreședinte PNL Botoșani
Și în preajma alegerilor locale Alina Gorghiu a fost la Botoșani alături de Vasile Blaga.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024