Statisticile oficiale arată că 3.000 de femei sunt agresate în fiecare zi în România.
„Astăzi de 8 martie, când se sărbătorește în toată lumea Ziua Femeii am tras un semnal de alarmă de la tribuna Parlamentului României cu privire la eliminarea tuturor inechităților, discriminărilor și în special a oricăror forme de violență fizică, verbală sau de altă natură asupra femeilor. Trebuie să ne implicăm cu toții în această problemă și de asemenea, să încurajăm cetățenii să ia atitudine atunci când sunt martorii unor conduite discriminatorii sau agresive față de femei. Fiecare situație în parte trebuie tratată cu maximă seriozitate și indiferent de agresor, societatea și cu precădere cei care sunt abilitați de lege, trebuie să nu mai întoarcă privirea sau să închidă ochii. Altfel, devenim cu toții complici la suferința femeilor care sunt victime ale acestor comportamente",
a declarat Alexandra Huțu.
Cu toate că în ultimii ani au fost realizate progrese importante în domeniul educației, a pieței muncii și a legislației egalității de gen, atât în țara noastră, cât și în restul statelor din lume continuă să fie înregistrate foarte multe plângeri și sesizări cu privire la violența, discriminarea și inechitatea dintre femei și bărbați pe toate planurile de la viața conjugală, până la școală, carieră și statut social.
„Trebuie să vedem realitatea, să conștientizăm această problemă și să acționăm la nivel legislativ și la nivel local, prin toate instrumentele disponibile. Deși acest fenomen încă afectează mii de femei, iar situația nu e tocmai fericită, urez tuturor femeilor să-și conștientizeze puterea, să-și păstreze rezistența, să nu-și piardă gingășia și să continue să semene în jurul lor bunătate și dragoste",
a subliniat parlamentarul social-democrat.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Buletinele de vot aduse la Botoșani: Prefectul a anunțat LOCAȚIA unde vor fi depozitate
Oana Sava
Nov 07, 2024
Ariadna Cîrligeanu și Cătălin Silegeanu, candidații AUR, primesc susținere masivă în comuna Tudora
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024