Pentru nerespectarea izolării, amenzile contravenţionale ar putea fi între 1.000 şi 5.000 de lei.
Circulaţia în intervalele orare interzisă, ar putea fi sancţionată cu amendă de la 500 la 2.500 de lei, iar nerespectarea interdicţiei de ieşire dintr-o anumită zonă, ar putea fi sancţionată cu amendă de la 500 la 2500 de lei, iar când localitatea/zona se află în carantină, amenda ar putea fi între 1.000 şi 5.000 de lei.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a operat miercuri noi modificări semnificative faţă de cele făcute de Senat la proiectul de lege privind instituirea stării de alertă.
Art. 60 – Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:
a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială, a măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii;
b) neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă, a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora, conform art.5 alin.(2) lit.f);
c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri;
d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.a);
e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.b);
f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii, de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri;
g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c) , referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii;
h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d);
i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d);
j) nerespectarea interdicţiilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a), de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;
k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(4) lit.a);
l) desfăşurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a);
m) circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin.(4) lit.b);
n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin.(4) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone;
o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin.(4) lit.c);
p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise;
q) nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici, a condiţiilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici;
r) nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici;
s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate potrivit art. 5 alin.(4) lit.g);
ş) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.h) .
Art.61 – Contravenţiile prevăzute la art.60 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 2500 lei contravenţiile prevăzute la art. 60 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) şi ş); b) cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei contravenţiile prevăzute la art. 60 lit. a), b), f), i), o), q) şi s); c) cu amendă de la 2000 lei la 10000 lei contravenţiile prevăzute la art. 60 lit. l), r) şi t); d) cu amendă de la 3000 lei la 15000 lei contravenţiile prevăzute la art. 60 lit. j) şi p);
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024