Vești importante pentru cei care dețin acest tip de autoturism.
Scandalul iscat de Takata a început în 2008, atunci când s-a descoperit că airbag-urile produse de compania japoneză pot pune în pericol pasagerii din cauza presiunii prea mari apărute la declanșare. Din această cauză, existau șanse foarte mari de a se rupe componente metalice, care mai apoi erau proiectate în pasageri sub formă de șrapnel.
Până în prezent, au fost rechemate în service zeci de milioane de autoturisme din întreaga lume. Acum, producătorul japonez Honda cheamă din nou în service aproximativ 1,1 milioane de autoturisme Honda și Acura, scrie Bugetul. În luna ianuarie, șoferul unui autoturism Honda cu airbag-uri schimbate deja de Takata, a fost implicat într-un accident, iar urmările au fost aceleași ca și în cazul modelului înlocuit.
Compania Takata a intrat în faliment, după ce a plătit o amendă de un miliard de dolari. Persoanele aflate în conducerea firmei au fost judecate în instanță, iar publicul larg și-a pierdut încrederea în compania japoneză.
Autoturismele Honda și Acura care sunt afectate de al doilea recall:
2003 Acura 3.2CL
2013-2016 Acura ILX
2003-2006 Acura MDX
2002-2003 Acura 3.2TL
2004-2006 and 2009-2014 Acura TL
2007-2016 Acura RDX
2010-2013 Acura ZDX
2001-2007 and 2009 Honda Accord
2001-2005 Honda Civic
2002-2007 and 2010-2011 Honda CR-V
2003-2011 Honda Element
2007 Honda Fit
2002-2004 Honda Odyssey
2003-2008 Honda Pilot
2006-2014 Honda Ridgeline
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
ALERTĂ în această seară: Botoșănean rătăcit căutat de o armată de oameni, l-a găsit STS-ul
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024