Prefectul Dan Şlincu a convocat astăzi membrii Unităţilor Locale de Sprijin ale Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor din zona aflată sub incidenţa restricţiilor impuse de confirmarea apariţiei Pestei Porcine Africane pe teritoriul judeţului.
Cele două şedinţe au avut loc la Hudeşti- unde au participat reprezentanţii UAT Hudeşti, Păltiniş, Darabani, Conceşti şi Havârna- şi la Cristineşti, unde s-au reunit reprezentanţii UAT Cristineşti, Suharău, Ibăneşti şi George Enescu, alături de reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră precum şi de şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, cms.şef Viorel Şerbănoiu, şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, col. Mihail Cristian Amarandei.
Şedinţele au fost conduse de prefect, de vicepreşedintele Autorităţii Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Octavian Ilisoi, şi de directorul adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie.
Autorităţile judeţene au făcut apel la calm şi au cerut locuitorilor din zona „restricţionată” să nu achiziţioneze alimente, în special carne, decât din surse autorizate şi să nu administreze porcilor resturi alimentare de origine animală.
De asemenea, a fost prezentat noul Plan de Măsuri pentru Combaterea Pestei Porcine Africane la mistreţ şi Prevenirea introducerii bolii la porcii domestici pe raza judeţului. Astfel, pe lângă informarea populaţiei despre evoluţia bolii şi modul de transmitere, se va pune accent şi pe obligativitatea de a deţine doar porcine identificare, anunţarea medicului veterinar a oricărui caz de îmbolnăvire sau mortalitate la porcine, interzicerea creşterii porcilor în stare de libertate pe păşuni, în păduri sau pe gropile de gunoi ale localităţilor.
Totodată, organizarea de târguri, aglomerări de animale, expoziţii, transporturile de animale sau orice alte evenimente ce presupun mişcarea de animale sunt suspendate pe perioadă nelimitată.Tuturor acestor obligaţii li se adaugă cele specifice personalului veterinar din zona aflată sub restricţii, care va continua măsurile de profilaxie generală specifice PPA atât în exploataţii comerciale amenajate cât şi în gospodăriile populaţiei.
Obligaţii în sensul reducerii posibilităţii propagării virusului PPA au şi administratorii fondurilor de vânătoare private, AJVPS, Direcţia Silvică, Direcţia de Sănătate Publică precum şi poliţiştii de frontieră şi personalul vamal.
Reamintim că duminică, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului PPA la un porc mistreţ, găsit mort pe raza fondului de vânătoare 40 Suharău, în pădurea Alba din comuna Hudeşti.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Declarația zilei 6 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024