Un sfert din alegătorii cu drept de vot din județul Botoșani s-au prezentat la urne până la ora 14.00.
Astfel, 24,96% dintre cetățeni și-au exprimat opțiunea politică la Botoșani, situație valabilă până la ora 14.00.
Procentul este mai aproape de cel din 2016 (27,95%), la distanță mare de cel din 2012, la aceeași oră (30,57%).
Județul Botoșani rămâne tot la mijlocul clasamentului național.
Cel mai mare procent al prezenței la vot se înregistrează în județul Olt (31,11), urmat de Teleorman (30,87%) și Mehedinți (30,24%).
Locul codaș în clasamentul județelor este ocupat de județul Covansa (19,16%), urmat de Vaslui (19,67%) și Iași (19,77).
În Municipiul București, până la ora 14.00 se prezentaseră la vot doar 18,41% dintre alegători.
La nivelul județului Botoșani, ponderea alegătorilor cu vârsta peste 45 de ani se menține la un nivel ridicat. De asemenea, singura categorie de vârstă unde femeile care au votat îi depășesc pe bărbați este cea de peste 65 de ani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024