Transparența nu este punctul forte al USR-PLUS, cei care urlau în gura mare că trebuie cât mai multă transparență în privința autorităților publice.
În februarie au promis că până în aprilie vom avea un Plan Național de Redresare și Reziliență coerent. În luna mai ne asigurau că PNRR va fi aprobat cu prioritățile României incluse în el. În iunie ne-au spus că nimeni nu pleacă în concediu până când nu avem acest plan. La final de iunie ne-au spus că PNRR va fi lăsat pentru la toamnă.
Zilele trecute am aflat că ministrul ZERO al fondurilor europene Ghinea de la USR a mai cerut o amânare de o lună pentru aprobarea PNRR. Acum, citesc că Ghinea spune că primii bani vor ajunge în noiembrie. Aceasta e cronologia promisiunilor făcute de ministrul USR care s-a ocupat de PNRR. Cine mai poate crede vorbele acestui ministru? Mai credeți că banii din PNRR vor ajunge în #România în noiembrie, în condițiile în care noi nu știm nici măcar stadiul în care se află planul transmis de România la Comisia Europeană?
Transparența nu este punctul forte al USR-PLUS, cei care urlau în gura mare că trebuie cât mai multă transparență în privința autorităților publice. Ba dimpotrivă, reprezentanții USR-PLUS ascund informații esențiale despre PNRR, despre ce se întâmplă la Comisia Europeană. Doar ca să nu știm noi ce dezastru fac!
Personal sunt optimistă că banii din PNRR vor ajunge și în România. Dar nu cred nimic din ce spune ministrul Ghinea!
(Comunicat Roxana-Florentina Ţurcanu – Preşedinte Filiala ALDE Botoşani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024