Oamenii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a fi salvaţi.
O campanie demarată de Antena 3 CNN vrea să scoată la iveală problemele grave cu care spitalele din România se confruntă, din punct de vedere al personalului care este din ce în ce mai puţin. Asta înseamnă că sunt cazuri în care se refuză bolnavilor din România dreptul la viaţă sau la un diagnostic corect.
Iar prima instituţie sanitară vizată este Spitalul Judeţean Mavromati din Botoşani.
Aici, oamenii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a fi salvaţi. Medicii atrag atenţia că sunt secţii unde nu există nici măcar un radiolog, transmite sursa citată.
Iar la Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani ar mai fi nevoie de cel puţin 55 de medici.
Cum cele mai multe secţii duc lipsă de personal, bolnavii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a fi salvaţi.
Probleme încep încă de la diagnostic. Şi aici se resimte lipsa specialiştilor.
"Ne descurcăm destul de greu, având în vedere faptul că suntem puţini. Ne descurcăm greu că nu avem radiolog, în primul rând. Laboratorul, doar cu o parte analize se fac, mai trimitem o dată pe săptămână la Botoșani. După amiaza, noaptea şi în weekend nu avem la cardiolog nici radiologie şi atunci e mai problemă să stabilim cu certitudine un caz, dat fiind faptul că nu toţi pacienţii se prezintă ca la carte şi nu poți confirma un diagnostic",
Vera Andronic, medic Spitalul SJU Mavromati.
Tot din cauza deficitului de medici, unele secţii externe ale spitalului sunt închise.
De pildă, Secţia externă de Pediatrie din Săveni are lacătul pe ușă de la 1 iulie. Cei doi medici care lucrau aci au plecat. Unul a ieşit la pensie, iar altul este în concediu pentru îngrijirea propriului copil.
"Ne confruntăm cu o revoltă din partea părinţilor care sunt nemulţumiţi de faptul că trebuie dirijaţi indiferent de patologie, către Spitalul de Pediatrie din Botoşani. Facem apel la colegii care poate nu au terminat încă Rezidenţiatul, sau la tinerii specialişti, sau chiar şi la medicii pensionari care îşi doresc să vină în zonă, noi îi aşteptăm",
Anca Şărban, medic Spitalul SJU Mavromati.
La Spitalul Judeţean Mavromati din Botoşani sunt 1.538 de paturi. Cea mai mare problemă este în medicina de urgenţă.
Deşi boala nu așteaptă, autorităţile spun că au nevoie de timp pentru a găsi soluţii.
Colegiul Medicilor le-a propus autorităților locale ca angajările să se facă fără concurs, printr-un simplu interviu, în acele judeţe cu deficit mare de medici, încheie Antena3.
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024