Acțiune de amploare desfășurată vineri, 20 iulie 2018, începând cu ora 15:00, la Stația de distribuție carburanți OMV PETROM de pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi.
Detașamentul de Pompieri Dorohoi a desfășurat acest exerciţiu de cooperare pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă de amploare produse aici. În cadrul acestui exercițiu s-a simulat un cutremur urmat de incendiu violent cu o victimă. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de capacitate mare cu apă și spumă, o autospecială de capacitate cu apă, o autospecială de primă intervenție și comandă, un UTV și o ambulanță SMURD. Totodată, au participat și două echipaje din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi și a Poliției Locale Dorohoi.
„Prin acest exercițiu s-a verificat viabilitatea planurilor operative de intervenție în cazul producerii unei situații de urgență la o stație de distribuție carburanți din municipiul Dorohoi. Aici s-a intervenit atât pentru stingerea incendiului cât și pentru salvarea unei persoane surprinsă de o deflagrație.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, lt. col. Sorin Barbacariu, comandant Detașament de Pompieri Dorohoi, coordonatorul acestui exercițiu.
După exercițiu s-a intervenit pe Dealul Polonic cu UTV-ul pentru salvarea unei persoane care nu se mai putea deplasa. Totodată, pompierii au efectuat un instructaj cu privire la regulile și măsurile ce trebuie respectate pe timpul situiațiilor de urgență cu angajații stației de distribuție carburanți.
În acelați timp s-au desfășurat exerciții similare și la Darabani și Săveni, unde au intervenit pompierii dorohoieni prin Punctul de Lucru Darabani și Garda de Intervenție nr.2 Săveni.
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024