În cursul anului trecut au fost selectați peste două mii de elevi.
Până pe 20 mai, elevii și studenții până în 26 de ani pot depune cererile și dosarele cu actele doveditoare pentru a primi 200 de euro, ca să își cumpere calculatoare, potrivit unui proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre cei care au venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.
Pentru anul 2023, peste 2.170 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și achiziționeze calculatoare. Edupedu.ro a semnalat că în lista publicată în Monitorul Oficial apar următoarele date de identificare: numele solicitantului major care a depus cererea, județ, localitate, numele unității de învățământ, numele elevului minor.
Calendarul complet pentru Euro 200, potrivit proiectului de ordin:
(Foto: FocusPress)
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Un botoșănean a câștigat 800 de euro după un concurs la radio
Diana Arici
Oct 27, 2024