Un comerciant din județ care vindea lemne fără acte a fost deposedat de marfă după o descindere comună a polițiștilor și silvicultorilor.
Joi, cadrele Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - IPJ Botoșani, cu sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Silvice Botoşani, au efectuat o verificare pe linia respectării normelor legale în domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos la punctul de lucru al unui agent economic din comuna Unţeni.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că firma respectivă a comercializat anul acesta cantitatea totală de 19,55 metri cubi lemn de foc, fără a deţine şi emite documente legale de provenienţă.
Ca atare, s-a dispus sancţionarea contravenţională a societății comerciale cu amendă în cuantum de 6.000 de lei conform legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice şi totodată confiscarea valorică a cantităţii de 19,55 m.c. lemn de foc, în sumă de 2.248 de lei.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Declarația zilei 28 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024