Compania deține în prezent o reţea de 32 de magazine și o unitate de producţie la Botoşani.
Producătorul de bijuterii a dezvoltat unitatea de producţie din Botoşani cu fonduri UE.
Ioan Matei, general manager al companiei Irinik din Botoşani (brandul Sabrini), companie ce produce bijuterii din aur cu diamante, spune că a luat peste 3,5 milioane de euro fonduri europene pentru dezvoltarea businessului şi că, deşi la început a avut o mică teamă legată de cum se va descurca, a reuşit să o depăşească datorită consultanţilor.
„Am luat prin fonduri europene peste 3,5 mil euro, bani investiţi la Botoşani. La început am avut o mică teamă legată de cum ne vom descurca, am depăşit teama cu ajutorul consultanţilor, am implementat 3 proiecte cu succes. Încrederea este foarte importantă, iar echipa şi lucrul cu consultantul sunt foarte importante“,
Ioan Matei, general manager al Irinik SRL Sabrini din Botoşani
Potrivit zf.ro, declarația a venit în contextul conferinţei ZF/ROREG – Iaşi, „De la idee la business inteligent, cu finanţări europene“.
Povestea companiei începe acum 20 de ani la Botoşani, iar în prezent compania are 32 de magazine în ţară şi o unitate de producţie la Botoşani.
„Producem bijuterii din aur cu diamante, verighete, producţia este bazată pe o tehnologie avansată, iar fondurile europene au fost canalizate în direcţia asta“,
Ioan Matei, general manager al Irinik SRL Sabrini din Botoşani
(Foto: zf.ro)
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Implicațiile etice al utilizării IA la pariurile digitale
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
S-a stabilit CÂND joacă FC Botoșani restanța cu FCSB
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Comisarii de mediu și polițiștii, controale cu nereguli pe râul Prut și lacul Stânca Costești
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Ambalajele pentru care nu mai primești garanția înapoi: Sunt considerate EXPIRATE
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024