Inspectorul școlar general le-a cerut directorilor să țină ușile unităților de învățământ închise în timpul orelor de curs.
Iar asta deoarece au existat cazuri când s-a ajuns la incidente tocmai pentru că oricine poate să intre în școală.
„Și fără bani se pot securiza ușile astfel încât în școlile mici din rural unde avem foarte puțin personal dar avem copii și cadre didactice care trebuie să se simtă în siguranță în timpul orelor de curs se poate închide poarta, sau ușa de la intrare. Nimeni să nu intre în școală fără ca un cadru didactic din școala respectivă să permită accesul. Am avut câteva situații de părinți care au venit și și-au făcut dreptate în școală, s-au agresat între ei în curtea școlii pentru că poarta nu era închisă”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Șefa educației botoșănene a declarat că unele incidente pot fi prevenite dacă se respectă aceste lucruri.
„Avem situații de adulți care intră în școală, pe lângă dna de serviciu, cu diferite motive să vorbească cu dirigintele, directorul, sau cu altcineva, după care uită pentru ce a venit și își face dreptate singur. Lucrurile acestea pot fi prevenite dacă ținem ușile și porțile închise în timpul orelor de curs”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Reamintim că directorii de școli au participat astăzi la o ședință desfășurată la Colegiul AT Laurian.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024