În jur de 25 de mașini se află la această oră în centrul orașul în cadrul unui protest organizat pentru asfaltarea DJ 293 Mileanca – Coțușca, cel puțin teoretic de către cetățenii din cele două comune.
Marșul auto a ajuns la Botoșani după ce a pornit din Coțușca și a trecut prin localitățile Puțureni, Codreni, Mileanca și Săveni.
Aceasta pentru că destinația finală este Consiliul Județean deoarece șoseaua este de rang județean și se află în administrarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri, subordonată CJ-ului.
Doar că Palatul Administrativ este în renovare, parcarea a fost redusă și întrucât nu aveau unde să își lase mașinile au coborât din ele pe stradela din spatele Primăriei.
De acolo au mers la pas spre Piața Revoluției, unde huiduie și scandează: ”rușine să vă fie”.
Unele automobile poartă pancarte precum:
Drumurile noastre toate, se vor asfalta vreodată?
Nu mai furați, mai bine asfaltați
Visăm drumuri asfaltate, dar vă faceți voi palate
După atâtea nevoie, ne-am cam săturat de voi
Pe afișe sunt trecuți ca organizatori Constantin Matei, Cristian Saucă și Bogdan Cărăușu.
Cei trei au trimis în prealabil adrese la CJ, Primăria Botoșani și Inspectoratul de Jandarmi Județean în care arătau că, ”scopul adunării publice îl constituie starea degradată a drumului județean DJ 293 Mileanca – Coțușca, care se află într-o stare degradată de ani de zile și modul cum autoritățile competente și responsabile de acest aspect tratează cu dezinteres acest aspect”.
Totodată, menționau că nu sunt de acord și nu au intenția de a afișa mesaje politice, promițând că ”adunarea se va desfășura în mod pașnic și civilizat”.
În aceeași adresă comună estimau prezența a 50 – 100 de autovehicule și a 50 – 200 de persoane, ceea ce înseamnă că participarea efectivă este sub așteptări.
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024