În această dimineață, zeci de mașini au pornit într-un nou protest, un ”maraton printre gropile drumului strategic”.
Participanții anunță că vor ”mărșălui agale cei 44 de km până la Botoșani”.
Invitația este valabilă și pentru administratorul drumului județean, precum și președintele Consiliului județean Botoșani, anunță organizatorii protestului.
”Ne vom aduna pentru a discuta împreună, pentru a găsi soluții alternative decât tipului de protest obișnuit. Deplasarea protestatarilor la Botoșani nu mai este de actualitate, acest mod în trecut nu a fost unul de succes. Administratorul drumului poate veni el însuși împreună cu autoritățile județene, spre a lua act de situația stării drumului județean. Consider că răbdarea noastră a luat sfârșit! Nu mai putem circula în aceste condiții”,
Dumitru Cristian Andrioaei, unul dintre organizatorii protestului
Oamenii spun că au nevoie de sprijin și soluții imediate și fac apel la autoritățile centrale în acest sens.
”Sunt sigur că vom găsi soluții imediate, nu mai putem străbate această traseu de junglă spre civilizație! În fiecare zi suntem nevoiți sa străbatem acest segment de drum, spre școală, serviciu, spital, bănci, sedii ale autorităților județene! Suntem oameni!”,
Dumitru Cristian Andrioaei, unul dintre organizatorii protestului
Organizatorii spun, totodată, că țin cont de situația pandemică.
”Să ne asiguram cu toții că se respectă condițiile necesare de protecție împotriva coronavirus să păstrăm distanța, să nu instigam la nerespectarea ordinei publice”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024