Început furtunos de şedinţă la Consiliul Judeţean. Aleşii s-au întrunit la ora 10:00, iar lucrările s-au tensionat încă de la început. Asta după ce preşedintele CJ a cerut introducerea pe ordinea de zi a cinci noi proiecte pe lîngă cele anunţate de mai multă vreme.
Printre acestea se află unul referitor la masterplanul privind managementul deşeurilor în judeţ şi numirea unui director interimar la Camera Agricolă Judeţeană, lucruri care au stîrnit nemulţumirea unor aleşi. „Dvs. ne puneţi să încălcăm regulamentele”, a izbucnit consilierul judeţean Dumitru Codreanu, care a explicat că timpul pentru analiza proiectului a fost prea scurt. „Discutăm aici despre nişte proiecte care reprezintă o investiţie foarte importante pentru judeţ”, a explicat Mihai Ţâbuleac. El a mai arătat că alte organisme au întîrziat procedurile de implementare a proiectelor şi că acum ameninţă CJ cu nefinanţarea dacă nu se aprobă proiectul CJ. „Nu-mi permit să întîrzii nici o secundă”, a mai arătat şeful CJ, care a adăugat că de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului i s-a comunicat că „oricum vor fi judeţe care rămîn cu buza umflată”.
Ordinea de zi a fost supusă votării şi varianta prezentată de Ţâbuleac s-a adoptat.
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Nicolescu, despre huliganul de la Dinamo care a dat cu scaunul după arbitru: L-am identificat
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tinerii din Botoșani, interesați de o carieră în Poliție la bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Cătălin Botezatu contactat de un director din Botoșani pentru a produce haine unicat – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 12, 2024
NOAPTEA TRECUTĂ: Amenzi de peste 14.000 de lei și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024