În acest moment consilierii municipali se află la masa dezbaterilor și încearcă să stabilească, prin analize și discuții, urmate de vot, nivelul taxelor ce vor fi plătite de toți botoșănenii, cetățeni sau agenți economici, începând cu anul viitor.
Probabil că discuțiile la acest punct se vor întinde, proiectul fiind primul pe ordinea de zi. În primă fază au fost depuse o serie de amendamente, de grupul PSD care dorește să scadă procentul de majorare la taxe și impozite, la unele categorii, fie că vorbim de clădiri rezidențiale sau locuri de parcare.
Primarul Cătălin Flutur a luat cuvântul și încearcă să explice logica majorării taxelor și impozitelor prin faptul că acestea au fost ultima dată majorate în 2013, cu 16%, iar de atunci s-au înregistrat creșteri atât la salariul minim pe economie cât și servicii publice sau alte prețuri de pe piață.
Viceprimarul Cosmin Andrei i-a transmis primarului că nu are nevoie să împovăreze botoșănenii cu taxe mai mari, în condițiile în care la capitolul dezvoltare din buget s-a cheltuit doar un sfert, iar anul acesta nu s-a reușit începerea lucrărilor la un drum cu o lungime de 300 de metri, adică strada Dimitrie Bolintineanu.
În continuare, primarul Cătălin Flutur a reamintit și faptul că au fost dublate și salariile funcționarilor din administrația publică și astfel o mare parte din buget este direcționată către funcționare.
Revenim cu mai multe informații de la ședința de Consiliu Local
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024