O delegaţie de opt persoane, din rândul celor care protestează în aceste momente în Piaţa Revoluţiei, a urcat în sala Ştefan Luchian la discuţii.
Oamenii au fost primiţi de Dorin Birta, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Cătălin Gheorghian şi prefectul Dan Şlincu. Discuţiile au fost extrem de aprinse, însă concluzia a fost că pe acest drum grav afectat se va intra pe partea de plombări până în sărbătorile Pascale.
Afară, spiritele s-au încins, ceilalţi protestatari fiind nemulţumiţi de faptul că şefii judeţului nu au coborât să vorbească cu ei şi au ales să o facă din interiorul instituţiei.
Unul dintre participanţii la protest i-a reproşat unuia dintre organizatori că s-a dus la discuţii fără să-i consulte:
„Cine v-a trimis să negociaţi în numele nostru. ”(Vezi declaraţia în video)
În acest moment, oamenii se certă între ei şi susţin că nu părăsesc Piaţa Revoluţiei până când unul dintre şefii judeţului nu coboară printre ei.
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024