Aproximativ 100 de cadre didactice care au participat la mitingul de protest din Piaţa Revoluţiei s-au deplasat până la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru a-i cere explicaţii inspectorului şcolar general cu privire la neacordarea drepturilor salariale.
Cadrele didactice au scandat în faţa instituţiei :”
Sunteţi colegi cu noi”, „
Vrem salarii”, "
Şi noi avem copii" şi „
Demisia”. După circa 10 minute, spre deosebire de precedentul protest, Ada Macovei a ieşit pe treptele sediului IŞJ şi le explică oamenii că nu ţine de instituţia pe care o conduce acordarea drepturilor financiare.
Revenim cu detalii în cel mai scurt timp.