Ministrul Agriculturii Achim Irimescu a ajuns în urmă cu câteva minute la Stațiunea de Cercetare Popăuți, unde este în plină desfășurare Târgul Agro – Zoo din acest an.
Este însoțit de Nimi Săpunaru,președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean Gheorghe Sorescu, și deputatul Costel Șoptică. La intararea în incita stațiunii a fost așteptat de președintele Asociației MOLDOOVIS, Ionică Nechifor, primarul de Răchiți, Gheorghe Iacob și mai mulți directori din segmentul agricol.
De asemenea, un băiat și o fată, îmbrăcați în straie populare, l-au întâmpinat cu pâine și țuică. Ministrul vizitează în aceste momente standurile producătorilor agricoli de la Botoșani cu care interacționează și preia o parte dintre problemele pe care aceștia le întâmpină în relația cu instituțiile statului. Ulterior va fi organizată o dezbatere cu aceștia în sala de ședințea Stațiunii de Cercetare. (G.E.)
Ploaia dă peste cap planurile organizatorilor de la Târgul Agro Zoo – CE s-a hotărât
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean ridicat de polițiști și băgat direct după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024