Acțiunea vizează mijloacele de transport în comun, polițiștii dorind să verifice dacă sunt respectate măsurile împotriva infectării cu noul coronavirus.
Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în colaborare cu inspectori din cadrul ISCTR, efectuează în aceste momente controale în trafic pe Șoseaua Iașului, la intrare în municipiu, acțiunea având ca scop verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
Acțiunea vizează verificarea modului în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Sunt oprite microbuzele și autobuzele care transportă călători, iar până la acest moment nu s-au descoperit nici un fel de nereguli, toți conducătorii auto sau călătorii având mască de protecție individuală și respectând numărul admis de persoane pentru fiecare mijloc de transport.
Acțiunea se desfășoară, în această dimineață, la nivel național.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024