A pornit sâmbătă de la 6:00 din fața Primăriei Iași, acum se află la Hârlău și speră ca pe la ora 18:00 să ajungă în Piața Revoluției din Botoșani. Nu cu mașina, nu cu motociclecta, nu cu bicicleta, ci cu... pasul.
Alin Vorniceanu, asistent doctorand la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași, absolvent al Liceului cu Program Sportiv Botoșani, face cursa vieții pentru... viață. La inițiativa Asociației Blessing Hearts el aleargă la ”Ultramaratonul Inimilor” pentru a susține cauza copiilor din orfelinate.
”Nu se oprește deloc”, afirmă Ana Crudu, fondatorul ONG-ului, care a menționat că în acest fel dorește să se atragă atenția asupra copiilor aflați în îngrijirea statului, în paralel derulându-se și o acțiune de strângere de fonduri.
”Alergarea pentru mine reprezintă acel moment în care mă pot gândi la lucrurile care mă apasă, obiectivele pe care vreau să le ating și, nu în ultimul rând, un mod prin care mă pot regăsi. Atunci mă pot ruga Dumnezeului meu cu toată inima. Am ales traseul Iași – Botoșani pentru că am parcurs această distanță cu bicicleta de nenumărate ori și a trebuit să o fac și în alergare”, spunea Alin Vorniceanu pentru Evenimentul Regional al Moldovei, înainte de cursă.
Sportivul are la activ mai multe participări la acțiuni caritabile și concursuri de tip maraton, de la multe dintre ele întorcându-se cu premii. (S.B.)
CLICK PENTRU VIDEO
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tânăr prins atât de beat pe drumul Botoșani - Suceava încât abia mai putea vorbi
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024