Ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii iulie a început în urmă cu scurt timp.
Sunt prezenți fizic 18 dintre cei 23 de consilieri locali.
S-au învoit de la ședință Cătălin Flutur, Ada Macovei, Raluca Curelariu și Marian Murariu.
Miluță Timofte este online, după ce a motivat o serie de probleme medicale.
Flutur și Macovei nu au mai participat la ședințe după pierderea alegerilor în 9 iunie.
Pe ordinea de zi au fost incluse spre a fi supuse dezbaterii un număr de 29 de proiecte dintre care unul a fost retras de către primar.
De asemenea, mai există o completare cu patru proiecte de hotărâre.
La acest moment ședința se află la fază de interpelări.
UPDATE: Ada Macovei a explicat absența de la ședință: „luna trecută am fost într-o delegație timp de două săptămâni, iar acum sunt în concediu, deci am lipsit motivat de la ședintele ordinare ale Consiliului Local și evident, indemnizația este diminuată corespunzător. La ședințele extraordinare am fost prezentă”, a transmis Ada Macovei.
Ședințele extraordinare au fost totuși organizate în sistem online.
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Bărbat rănit grav după ce a fost ATACAT de urs: A fost transportat de urgență la spital
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
O judecătoare de la Botoșani se pensionează, decizie așteptată de la București
Oana Sava
Oct 01, 2024
În această seară: Clădirea Primăriei Botoșani, luminată în roz
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024