Agheasma mare se săvârșește numai de Bobotează.
Sute de credincioși au asistat răbdători, în această dimineață, la slujba de sfințire a apei în toate bisericile din Botoșani.
Slujba s-a terminat, iar în curtea bisericii încă mai intră creștini cu căni și busuioc în mână, pentru a lua agheasma cu care își vor sfinți casele și din care vor bea în următoarele zile.
În curtea Bisericii ”Sf. Ilie” din municipiul Botoșani sunt pregătite aproximativ 10 butoaie, preotul paroh Lucian Leonte ieșind în curte, pentru a oficia slujba.
Agheasma mare se săvârșește numai de Bobotează, spre deosebire de agheasma mică, ce se obține prin sfințirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar și în case, la sfeștanie.
Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 și 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024