Consilierii municipali s-au întrunit astăzi, de la ora 10:00 în ședința ordinară aferentă lunii ianuarie 2020.
La ședință, în preambul, a participat și prefectul Alexandru Colbu. A dat astfel curs, acelei adrese transmisă tuturor unităților administrativ teritoriale ale județului, prin care solicita să fie informat, cu 5 zile înainte, cu privire la data și ora la care se întrunește Consiliul Local.
Alexandru Colbu a declarat când i s-a dat cuvântul că nu putea să rateze ședința la cea mai importantă primărie a județului.
A apreciat modul în care administrația locală desfășoară proiecte de investiții, de la Teatrul Mihai Eminescu la locuințe sociale sau reabilitări de școli și grădinițe.
Și a asigurat că va oferi suport legal din partea Instituției Prefectului, atunci când va fi nevoie.
Click pe VIDEO pentru discursul integral al prefectului, rostit de lângă primarul Cătălin Flutur
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024