Cristina Ciobănașu a făcut noi dezvăluiri.
Vă mai amintiți de micuța Criss Ciobănașu (21 de ani), pentru care Alex Velea s-a luptat în ringul concursului ”Dansez pentru tine” (PRO TV), în urmă cu zece ani? Puștoaica solicita atunci ajutor pentru familia ei din Botoșani, aflată în impas financiar. Nu a câștigat premiul pus în joc, însă cazul său avea să o impresioneze pe ”mama telenovelelor”, producătoarea Ruxandra Ion, care a invitat-o să locuiască alături de ea, în București.
De atunci, Criss are două familii: ”Da, sunt norocoasă. Am două perechi de părinţi. Unii, cei naturali, la Vorona, Botoșani, satul în care m-am născut, şi ceilalţi, dobândiţi la 11 ani, în Bucureşti, după «Dansez», unde am fost un caz”, ne-a declarat artista.
Însă ea nu și-a uitat adevărații părinți, cu care se întâlnește adesea. Chiar zilele trecute a stat la aceeași masă cu cele două mame, care au răsfățat-o ca pe o prințesă, scrie CLICK
Cristina joacă în prezent în telenovela ”Fructul oprit”, de la Antena 1, alături de iubitul ei, actorul Vlad Gherman.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024