Toţi elevii unităţii de învăţământ au participat la activităţi şi concursuri.
Marţi, 30 Ianuarie 2024 elevii de la Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani au marcat Ziua Internațională a Nonviolenței în școală.
Indiferent că este vorba despre intimidare verbală sau fizică, hărțuire sexuală, sau pedepse corporale, violența în școli este, din păcate prezentă în viața cotidiană a elevilor. Violența în mediul școlar poate apărea atât între elevi, sau chiar și în raportul elev-profesor.
Cu această ocazie la nivelul Școlii Gimnaziale Nr. 12 Botoșani au fost organizate activități pe această tema. Activitatea cu cel mai mare impact a fost Concursul ” Mesajul meu nonviolent”, în care au fost implicați toți elevii școlii. Expoziția cu lucrări a fost apreciată de toată școală, iar cele mai bune lucrări au fost premiate, conform unui comunicat de presă transmis de Ana- Maria Atodirese, director al Școlii Gimnaziale Nr. 12 Botoșani.
Mesajul acestui demers este: „Iubire universală, nonviolență și pace. Iubirea universală este mai bună decât egoismul, nonviolența decât violența și pacea decât războiul.”
Știai că…
Adulții și profesorii au responsabilitatea de a lupta împotriva actelor de violență. Pentru a-i ajuta pe copii să aleagă nonviolența și să facă din mediul școlar un loc primitor și sigur pentru toți, poți încerca următoarele idei:
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Pro Car Chiptuning Solutions SRL
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024