Activitatea a avut loc cu ocazia „Săptămânii Protecției Civile”.
Acasă, la serviciu, la școală, în centre comerciale sau pe stradă, indiferent de locul în care ne aflăm în momentul producerii unui cutremur, trebuie să știm cum să ne comportăm. La fel de important este să cunoaștem ce avem de făcut înainte și după producerea unui seism, periodic fiind organizate acțiuni de informare și educare preventivă.
Astfel de activități au avut loc și astăzi în Piața Centrală din municipiul Botoșani, în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”. Cele mai multe dintre persoanele pe care le-am întâlnit ne-au spus faptul că au urmărit știrile despre cutremurele care s-au produs în ultimul an în țara noastră, dar nu au intrat în panică. Au fost și botoșăneni care și-au amintit de seismul din anul 1977 și de urmările acestuia, ziua de 04 martie fiind cea în care comemorăm 47 de ani de la acest seism.
Pe timpul acțiunii, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniei naționale “Nu tremur la cutremur”.
Modul de comportare în cazul descoperirii munițiilor rămase neexplodate, dar și cum pot fi prevenite incendiile, au fost alte subiecte abordate pe timpul activității de informare și educere preventivă.
Alături de pompieri, la această acțiune au participat și ofițerii de poliție ai Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, care le-au prezentat cetățenilor aspecte privind identitatea și competența Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, consecințele corupție, atitudinea/reacția față de corupție și modalitățile de sesizare.
Aceștia au distribuit material de prevenire a corupției cu mesajul „Corupția te arde!”, cu promovarea sistemului Call Center Anticorupție 0800.806.806.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024