Acțiunea cu efective mărite organizată de polițiști a avut ca scop impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea faptelor cu violență în segmentul stradal.
La data de 5 iunie 2024, în intervalul orar 20:00-24:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale au acționat pe raza județului Botoșani, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea faptelor cu violență în segmentul stradal.
Astfel, au fost vizate zonele localurilor publice și cele în care se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 300 de persoane, 32 dintre acestea fiind sancționate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, iar 12 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări.
De asemenea, au fost organizate 17 filtre rutiere, prilej cu care au fost controlate 160 de autovehicule și au fost efectuate 21 de testări cu aparatul alcooltest, fară a fi depistați conducători auto sub influența alcoolului.
În același context au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale pentru abateri al regimul rutier.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plată de 100% din majorări
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
SÂMBĂTĂ: Angajații instituțiilor chemați să facă curățenie prin județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Află Care Sunt Cele Două Băuturi Emblematice pentru Serile Tale de Vară
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024