La începutul acestei săptămâni, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog a implementat o serie de activități interactive de educație juridică în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri în cadrul Colegiului Economic ,,Octav Onicescu” și Liceul de Arte ,,Ștefan Luchian” din Botoșani.
Cei 76 de elevi prezenți au aflat ce presupune noțiunea de răspundere juridică, distincția între infracțiune și contravenție, dar și cadrul legal în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri.
Acțiunile derulate fac parte din proiectul național ,,Acționăm just” și au constat în realizarea de activități de promovare a educației juridice în mediul liceal, prin facilitarea accesului elevilor la cunoștințe juridice elementare, în special la cele ce țin de domeniul drogurilor.
Prin derularea acestui proiect, specialiștii Agenției Naționale Antidrog își propun prevenirea, întârzierea debutului sau încetarea consumului de droguri și/sau reducerea consecințelor negative asociate consumului de droguri, precum și reducerea infracționalității în rândul elevilor de gimnaziu și de liceu, prin participarea la activități de educare în domeniul juridic.
De asemenea, un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de educare, conștientizare și responsabilizare a cadrelor didactice, prin participarea la activități de educare în domeniul juridic privind prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri, la nivel național.
Activitățile preventive din cadrul proiectului ,,Acționăm just” vor continua în județul Botoșani, pe întreaga perioadă a anului școlar 2022-2023 și în celelalte unități de învățământ înscrise în proiect.
La Suceava e revoluție după schimbarea primarului cu 5 mandate, două șefe date deja afară
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Ce bine că vin alegerile! CNAIR construiește un pod nou peste Siret în locul celui de 91 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
”Ciobi” a văzut un 11 metru cu Oțelul: A fost călcat de adversar
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Cătălin Silegeanu și echipa AUR continuă dialogul cu cetățenii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024