Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave.
În perioada 8-14 august 2022, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră, din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Botoșani au acționat pe drumurile publice din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.
Acțiunile s-au desfășurat conform Planului de Operațiuni al Forțelor Europene ale Polițiilor Rutiere(ROADPOL) și au fost coordonate de către Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Controalele polițiștilor au vizat impunerea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere, înregistrate pe fondul vitezei excesive și a celei neadaptate la condițiile de drum și de trafic.
Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii au verificat peste 400 de autovehicule, fiind aplicate 255 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză.
50 de conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce au depășit, cu mai mult de 50 de km/h limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum tranzitat, iar 8 șoferi au fost înregistrați circulând cu autovehiculul cu viteză de peste 70 de km/h, peste limita admisă.
Toți cei 58 de conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă, celor 50 fiindu-le reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, iar celor 8 care au depășit limita de viteză cu peste 70 de km/h le-a fost reținut permisul de conducere pentru 120 de zile, fiindu-le eliberată dovada înlocuitoare fără drept de circulație.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024