Spitalul Județean face tot posibilul pentru a le asigura pacienților condiții optime de vindecare.
Ca atare s-a achiziționat un nou instrument pentru secția de neurochirurgie.
„În cursul săptămânii am primit un nou microscop care lărgește paleta de intervenții chirurgicale în sfera neurochirurgicală. Pacienții vor putea fi operați cu tumori în anumite stadii”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență
Valoarea acestei investiții este undeva la peste 30.000 de euro.
La nivelul sălii mai exista un microscop, dar acela nu permitea un anumit grad de fidelitate a intervenției chirurgicale.
De asemenea, conducerea spitalului face demersurile necesare pentru creșterea numărului de medici din această secție deoarece în cazul în care ar exista mai mulți specialiști s-ar putea realiza o gamă mult mai mare de intervenții.
Medicul Ștefan Bercea a declarat că reprezentanții Spitalului Mavromati poartă discuții cu profesori din cadrul Centrului Universitar Iași, dar nu se știe deocamdată dacă aceștia vor putea veni periodic la Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024