Secretarul general adjunct al PD-L vorbeşte deja despre revenirea sa în funcţie. Cristian Achiţei, care şi-a pierdut postul între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale, crede că va reveni pe post după validarea preşedintelui României şi după stabilirea clară a partidelor de guvernămînt. „O să revin în Consiliul Judeţean în momentul în care voi simţi că există o stabilitate foarte clară”, a declarat fostul vicepreşedinte al CJ. Acesta şi-a păstrat mandatul de consilier judeţean, astfel încît, în cazul în care PD-L reuşeşte să atragă de partea sa PNL sau PD-L, atunci, printr-un simplu proiect de hotărîre, poate fi din nou propus pentru ocuparea postului, bineînţeles, după revocarea unuia dintre vicepreşedinţi. De altfel, deşi se anunţase că liberala Cătălina Lupaşcu, cea care i-a luat locul, îi va prelua şi atribuţiile, deocamdată preşedintele CJ Mihai Ţâbuleac, supărat pe ameninţările cu demiterea şefului de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri făcute de aceasta, nu i-a mai dat nici o atribuţie.
Proprietarii unui parc comercial din Botoșani investesc într-un mall uriaș din București
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Copiii și tinerii, eroi ai siguranței: Lecții de prevenire a dezastrelor
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Tânăr prins atât de beat pe drumul Botoșani - Suceava încât abia mai putea vorbi
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024