Deşi consilierii liberali şi cei democrat-liberali şi-au unit forţele şi voturile pentru înlocuirea vicepreşedintelui social-democrat al Consiliului Judeţean, cel care probabil îi va lua locul susţine că nu se formează automat o nouă majoritate în CJ.
“Nu este o alianţă, este pur şi simplu o înţelegere punctuală pe proiectele judeţului Botoşani şi atît”, ne-a declarat
Cristian Achiţei. Acesta ar urma să revină pe funcţie la un an fără o zi de la destituire dat fiind că a fost demis pe 30 noiembrie 2009, iar şedinţa în care va fi numit noul vicepreşedinte este programată pe data de 29 noiembrie 2010.
„Dacă o să voteze d-nii consilieri am să revin. Priorităţile rămîn proiectele judeţului Botoşani, care nu cred că s-au schimbat în ultimul an de zile”, a mai afirmat
consilierul PDL. El a spus marţi că, încă nu a purtat o discuţie nici cu preşedintele Mihai Ţâbuleac şi nici cu vicepreşedintele Cătălina Lupaşcu privitoare la atribuţiile pe care le va avea.
„O să vedem. Să treacă întîi şedinţa, să treacă ce trebuie să treacă şi după aceea mai discutăm”, a menţionat
Achiţei.