Valoarea acestui ajutor care se acordă lunar a crescut în ultimii ani cu 315%.
Mai mulți bani pentru alocaţiile copiilor din România în luna august 2023. De acest ajutor au beneficiat 3.516.250 de copii, cei mai mulţi din Bucureşti (360.586) şi din judeţele Iaşi (191.643), Suceava (132.165), Constanţa (122.920), Bacău (121.184) şi Cluj (119.006).
Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Caraş-Severin, de 303,34 lei, Botoşani – 303,18 lei, Ilfov – 301,06 lei şi Buzău – 300,03 lei, potrivit România TV.
Alocația pentru copii se acordă lunar în baza în baza cererii formulate de unul dintre părinți și se achită până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar şi după această vârstă tinerilor care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Copiii născuți în Republica Moldova, ai căror părinți dețin cetățenia română, pot primi şi ei alocația de stat. Pentru a putea beneficia, părinții trebuie să depună un dosar la Primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul în România.
Valoarea alocației pentru copii a crescut semnificativ în ultimii opt ani – cu 315% pentru cei de până ȋn doi ani și cu 609% pentru cei cu vârsta cuprinsă între doi și 18 ani. În 2015, alocațiile se situau la nivelul modest de 200 de lei, pentru micuții de zero-doi ani, respectiv la 42 de lei, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi și 18 ani. Din septembrie 2023, situația s-a schimbat în mod semnificativ. În prezent, părinții primesc 631 de lei pentru prima categorie și 256 de lei pentru cea de-a doua.
(Sursa foto - Digi 24)
AJOFM Botoșani, ANUNȚ pentru patronii care au locuri de muncă vacante
Oana Sava
Sep 30, 2024
Consilieri desemnați în CA-urile de la școli, vot secret cu mici „glumițe”
Oana Sava
Sep 30, 2024
IMAGINI cum o să arate Drumul Vămii, „bătălie” între firme la licitație
Oana Sava
Sep 30, 2024
Final de lună cu aproape 800 de posturi disponibile, de la director la șofer – LISTA
Oana Sava
Sep 30, 2024