Tânărul aflat la volanul automobilului care s-a răsturnat seara aceasta în comuna Roma era chiar fiul femeii care și-a pierdut viața în tragedie. Tatăl era și el în mașină, dar a scăpat fără răni grave.
O femeie a decedat, iar fiul ei a ajuns la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe raza comunei Roma. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
Aceștia au găsit autoturismul răsturnat pe cupolă, iar în interior, pe bancheta din spate, era o femeie. Soțul și fiul acesteia, aflați în mașină în momentul producerii accidentului, au ieșit singuri din autoturism.
Femeia, în vârstă de 44 de ani, a fost scoasă din autovehicul de către pompieri. Aceasta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.
Fiul acesteia, de 26 de ani, a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Soțul a refuzat să fie dus la spital.
Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Mașina a fost realmente distrusă, o bucată de motor sărită la câțiva metri de restul mașinii stând mărturie pentru violența impactului.
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024