La doar ceva peste 24 de ore de la accidentul mortal de la Lebăda a avut loc un alt eveniment rutier grav în municipiul Botoșani. De aceasta dată ciocnirea s-a consemnat în zona ”capătul lui 1”.
Totul pare să se fi întâmplat ca urmare a neacordării de prioritate. O șoferiță aflată la volanul unui Ford Focus urca pe bulevardul George Enescu, dinspre cimitir și în intersecție cu strada Primăverii a izbit un VW Passat care se deplasa pe direcția unitate militară - Tex. Impactul a fost atât de violent încât Volkswagenul a ajuns pe spațiul verde de pe celălalt sens de mers, în timp ce Ford-ul s-a izbit într-un alt automobil care staționa pe partea dreapta și care aparține unei polițiste.
Femeia a fost rănită în urma accidentului. Ea a ajuns pe șosea, posibil totuși scoasă de niște trecători. Tremura și plângea în hohote, fiind extrem de speriată. Câțiva oameni au intervenit rapid și i-au deconectat bateria. Atât la Ford, cât și la Passat s-au declanșat airbagurile, care i-au ajutat mai ales pe cei din Volkswagen, scăpați fără răni. De altfel, conducătorul auto din această mașină a stat alături de șoferița rănită, încercând să o încurajeze. Femeia a fost imobilizată de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță și transportată la Spitalul Județean.
Deși accidentul a avut loc la o oră târzie, în jur de 23:00, la fața locului s-au strâns în doar câteva minute aproape o sută de oameni. Intersecția era plină de bucăți de caroserie și ulei.
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024