Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital, în stare foarte gravă, după ce a fost victima unui accident feroviar petrecut în apropierea Gării Verești.
Adolescentul a fost acroșat, în toiul nopții de duminică spre luni, de locomotiva unui tren de călători și a suferit mai multe răni grave, fiindu-i amputată în accident gamba piciorului drept. Tânărul a fost însă la un pas de moarte, pentru că a fost găsit de tatăl său abia după aproximativ două ore de la producerea accidentului. Băiatul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spital, unde a fost operat și salvat de medici.
Tânărul locuia cu familia într-una din casele aflate în apropierea căii ferate Verești - Botoșani, în zona curbei de ieșire a liniei din gară spre halta Bursuceni. Tânărul, aflat în stare gravă lângă linia ferată, a fost găsit de tatăl său, după miezul nopții. Bărbatul a sunat de urgență la 112 și a solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței. În jurul orei 01.00, băiatul a fost preluat de echipaj și transportat la Spitalul Județean Suceava, după ce i-a fost acordat primul ajutor la fața locului.
Medicul Adrian Săraru, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, a relatat:
”Copilul a fost găsit târziu de tatăl său și se afla în stare foarte gravă, cu o hemoragie abundentă. Colegii l-au găsit conștient și i-au acordat primul ajutor la fața locului, constatând că o parte a gambei piciorului drept fusese amputată în accident. S-a încercat la lumina farurilor și a lanternei găsirea părții de gambă amputată în zona căii ferate, însă din cauza stării foarte grave a băiatului nu au putut zăbovi prea mult, prioritatea fiind în acel moment salvarea vieții tânărului.” Victima a ajuns în jurul orei 02.00 la spital, unde s-a constatat că acesta suferise o amputație medie de gambă dreaptă, o plagă zdrobită la mâna dreaptă și o contuzie abdominală. În timpul nopții a fost operat de medicii chirurgi, fiind acum în stare stabilă în secția ATI - Chirurgie Infantilă a spitalului sucevean.
Circumstanțele producerii accidentului urmează a fi elucidate
În urma cercetărilor demarate de polițiști s-a stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs cel mai probabil în jurul orei 22.20, la circa 800 de metri de gară, în momentul în care spre Gara Verești se îndrepta, din direcția Botoșani, trenul Regio Expres 5584, care ajunge la destinație la ora 22.25, conform Monitorul de Suceava. Din discuțiile purtate cu mecanicul de locomotivă identificat ulterior, acesta a declarat că nu a văzut nici o persoană pe linie și nu a sesizat nimic deosebit în apropierea Gării Verești. De la ora producerii accidentului și până în momentul găsirii tânărului de către tată său, acesta a zăcut cu o hemoragie puternică în zona căii ferate, unde a pierdut destul de mult sânge.
Circumstanțele producerii accidentului urmează a fi elucidate în urma audierii tânărului, când starea de sănătate a acestuia o va permite. Polițiștii iau în considerare mai multe variante de producere a accidentului feroviar, care vor fi verificate în cadrul unui dosar de cercetare penală deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024