Un tânăr de 24 de ani a avut de suferit de pe urma inconștienței la volan a șoferului beat.
În cursul zilei de miercuri, un bărbat de 51 de ani conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie, din oraşul Darabani. La un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, lovind un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Polițiștii sosiți la locul producerii evenimentului rutier i-au testat pe cei doi conducători auto, aparatul alcooltest indicând în cazul bărbatului de 51 de ani o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicescă pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pe ce au cheltuit Bordea și Nelu Cortea cei 30.000 de euro câștigați la America Express
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Botoșăneni prinși muncind „la negru” de către inspectorii ITM Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Botoșănean REȚINUT de polițiști după ce s-a apropiat prea mult de familia sa
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
TREI botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024